Uitarea – i-am văzut buretele şi am încărcat şi mai mult tabla.
Suntem utili atât cât există ceva care să confirme această utilitate.
Moartea – un gong ce loveşte viaţa indiferent la ce secvenţă de spectacol se află.
Fiecare om are o conştiinţă şi cel puţin un sistem de interese, şi, da, cineva pentru care există.
Bolnav de necuvinte devii uneori, o creatură de hârtie care simte încă, dar nu mai ştie de ce-i sângerează sufletul.
Sălbăticia e starea noastră primară şi în ea ne întoarcem prin bolile degenerative ale creierului.
Iubim mult dintr-un exces de singurătate, de mirare, de tandreţe, de poezie, de nebunie…
Dacă ai alerga destul de repede, ai putea să te ajungi înainte de pasul următor. Cât de util ar fi uneori!…
Are inima dreptul să ne impună fericirea? Are, dacă e destulă, iar dacă şi minte e destulă, consecinţele fericirii sunt fericiri.
Moartea – o gară care ne permite trecerea doar singuri. Un tren fără nicio destinaţie, doar plecarea.
Nu culegem decât ce credem că ne va astâmpăra foamea.
Nu ne putem desprinde de imaginea sufletelor noastre crescând în ochii părinţilor, copiilor, partenerilor de viaţă decât şchiopătând puternic.
Mort e numai ce nu mai există sub nicio formă în lumea aceasta – mort pentru lumea aceasta.
Cine coboară din sine ştie şi să se întoarcă, dacă are acolo învăţături bune.
Plagiatorii încep prin a iubi creaţia adevăraţilor creatori, continuă prin a o invidia şi sfârşesc prin a şi-o însuşi…
Durerile trebuie aşezate în suflet cu mai multă înţelepciune decât fericirile. Au mereu tendinţa să se năruie.
Fără mituri şi scrierile care au împământenit religiile, arta în general, literatura şi filozofia ar fi (fost) sărace.
Bătrânii obosesc uneori să ne mai spună mi-e dor şi se strâng în uitarea aceasta până conştientizăm singurătatea – noastră, nu a lor. Ei au uitat.
Bătrânii obosesc uneori să ne mai spună mi-e dor şi se strâng în uitarea aceasta până conştientizăm singurătatea – noastră, nu a lor. Ei au uitat.
Cei care se hrănesc în fiecare zi cu înţelepciune au pasul mai liber.
Un bun strateg e necesar în fiecare familie. Fiecare familie e o viaţă cu hăţişurile ei de bine şi de rău.
Destinul – un fel de fir al Ariadnei pe care-l urmăm căutând moartea sau itinerariul probabil pe care credem că subconştientul nostru îl împarte cu începutul (Dumnezeu) fără să ne spună până când şi de ce.
Nu se poate neglija apărarea unei comunităţi, a unei ţări pentru că e pace, iar dacă nu va mai fi speri să te apere altcineva. Nu poţi sărăci continuu educaţia şi sănătatea tinerei generaţii.
O iluzie e pentru mulţi oameni singura fericire, singura existenţă.
Cunoaşterea e a celor cu ochii deschişi şi înăuntru şi afară.
Sunt momente în viaţă în care nimeni nu-ţi poate citi sufletul. Acea libertate care nu suportă îngrădiri din partea nimănui altul.
Ochii lor – cine îşi asumă condamnarea la moarte a bolnavilor grav pentru care nu se găsesc fonduri pentru tratament? Cine îşi asumă vieţile distruse ale tuturor tinerilor care se droghează?
Spiritul de turmă, cireadă, bandă, haită, stol, cârd, pâlc, mănunchi, roi… se regăsesc în oameni în diferite grade şi conjuncturi.
Robia sufletului tău e un păcat grav al tău.
Fiecare popor trăieşte după propriile-i inteligenţă, cultură, îndemânare, curaj şi răbdare.
Pagina :
1 |
2 |
Urmatoarea»